sâmbătă, 23 februarie 2013

ISO cu Geo Bogdan @ ONE Fitness ..

Asemeni standardului de calitate ISO, cursul ISO coordonat de George este un nou concept prin care se combina exercitiile de izometrie cu diverse pozitii din yoga.

Se efectueaza exercitii cu gantere si pe saltelute. Gradul de dificultate este mediu spre inalt.

Spre deosebire de sala de forta, in care tu decizi viteza cu care manui greutatile, la ISO, toata lumea face exercitiile simultan. Reprezinta o simbioza vizuala, o stare de bine.

Persoanele nou venite pot intra intr-o nitica agonie, asa cum mi s-a intamplat si mie in urma cu 3 saptamani la primul contact cu ISO, dar am ramas fidel si acestei clase pana in prezent.

Important este faptul ca nimeni nu trebuie sa cedeze! Chiar ai putea repeta in gand "Ma simt irefutabil de bine si voi reveni si maine!".

Dar vorba lui George, "Zambeste fals!", si continua fiecare exercitiu alaturi de colegii de palier, cei noi avand posibilitatea de a lasa deoparte greutatile in cazul ca “ard” launtric.

De asemenea, “Misca-te in timp real!” ar putea fi indemnul lui Geo adresat celor care ar dori sa mai sada nitel pe saltea. Pentru ca la ISO, zona de confort nu exista.

ISO inseamna in primul rand controlul prin prisma fortei interioare, semnificand izolarea ta in raport cu ceilalti. Pentru ca iti canalizezi muschii la un efort maxim in timpul contractiei care este mai lenta. Cand se intampla acest lucru? Cand se executa un exercitiu cu o rezistenta fixa si unghiul de lucru este invariabil. De exemplu, Superman si Clap Crunch sunt doua dintre preferatele mele posturi.

Asadar, ce nu te omoara, te face mai puternic.

Merita sa-ti acorzi saptamanal timp pentru ISO, a carei ora se incheie cu cateva exercitii de stretching pentru a confirma ca ISO este paradISO trupului tau ce se va dezvolta armonios in timp.

Update 5 martie 2013: de fiecare data, Geo te surprinde cu noi exercitii. Astazi, in schimb, am parcurs un nou set de exercitii incitant de executat de-a lungul clasei sale.